Interviu Ilinca Ștephănescu, nepoata compozitorului George Ștephănescu – Radio Clasic, 08.03.2021

În cadrul manifestărilor prilejuite de aniversarea a 100 de ani de la instituționalizarea Operei Naționale prin Decretul Regal din data de 01.04.1921, pe data de 3 martie 2021 a avut loc vernisajul expoziției George Ștephănescu (1843 – 1925), fondatorul Operei Române, la Biblioteca Academiei Române.
Expoziția a fost deschisă în perioada 3 – 10 martie, între orele 13.00 – 18.00. Manuscrise, partituri, fotografii, programe de sală, afișe ale compozitorului, dirijorului și pedagogului George Ștephănescu au fost expuse împreună cu schițe de decor și costume, precum și tablouri aparținând celor 2 fii ai săi, arhitectul Victor Ștephănescu și pictorul Gabriel Ștephănescu-Arephy.
Cu această ocazie, Radio Clasic a realizat un interviu cu doamna Ilinca Ștefănescu-Neagu, nepoata compozitorului George Ștephănescu și coordonatoarea Asociației Arefu – “Casa Memorială Compozitor George Ștephănescu, Arh. Victor Ștephănescu și pictori Gabriel și Antoinette Ștephănescu-Arephy”.

Sursa: Radio Clasic