Arephy

Arephy se încadrează ca problematică a picturii în falanga și generația glorioasă a artiștilor înnoitori (porecliți „decadenți” și „moderniști”) din care au răsărit: Theodor Pallady, Iosif Iser și Maxy.  Ei au adus (prin 1920 – 1938) un „frison nouveau” în plastica română academizată, aulică și cam pășunistă (poporanisto-semănătoristă) a post-impresionismului grigorescian. Se impune reconsiderarea acestui „caz” al unui veteran mereu tânăr care și-a dedicat o viață exemplară exclusiv culorilor și problemelor moderne plastice.
Fiul muzicantului George Ștephănescu din Arefu (Țara Loviștei), ctitor al Operei Române și compozitor al primei simfonii, a fost elev la Școala de Belle-Arte din București la vârsta de 14 și 15 ani (ce supra-numerar) după ce N. Vermont i-a dat primele noțiuni între 6 – 8 ani.
Bacalaureat la Geneva unde a lucrat cu Hodler între 1907 – 1912 cu intermitențe.
Studii de arhitectură la Paris (1912 – 1913), părăsite pentru a se înscrie la Ecole des Beaux-Arts (profesor Cornescu). Academizanţii îl sufocă. Trece printre elevii atelierului Liber şi şcoala lui André Lhote (1914 – 1916).  Expune şi devine membru la Les Indepéndents (Paris) în gruparea: Paul Signac, André Derain, Dufy, [Maurice de] Vlaminck, [André Dunoyer] de Segonzac, Othon Friesz. Prima expoziţie la Paris în octombrie 1924 cu 28 de tablouri. Societar la Indepéndents, adică în juriu, din 1928 până la izbucnirea celui de-al doilea război mondial în 1939.

Prima expoziţie personală la Bucureşti în 1920 (Ateneul Român).

A doua expoziţie personală la Bucureşti în 1922 (Maison d’Art).

A treia expoziţie personală în 1930 la sala Mozart, apoi în atelierul său ori la Saloane anuale.

Arephy este unul dintre membrii fondatori ai Sindicatului Artelor Frumoase din Str. Corăbiei 26 încă din 20 decembrie 1923. Sindicalizarea însemna pe acele vremuri delict ideologic. Nu este de mirare pentru Gabriel Stephanescu din Arefu. Străbunicul său (Ioniţă Creţescu din Gorj) a fost prieten şi căpitan de panduri al lui Tudor Vladimirescu. A lăsat şi un poem în versuri unde descrie tabăra sa de la Oteteliş – Vâlcea în drum spre cucerirea Bucureştilor. In poemul său inedit, Domnul Tudor apare cu „ochi albaştri” şi păr castaniu. Ioniţă Creţescu zis Ortopanu sau Voinicul fusese frate de lapte şi frate de cruce cu Tudor Vladimirescu. Feciorul său Alexandru s-a aflat printre paşoptişti. A ajuns ministru al justiţiei şi a murit ca prim-preşedinte al Inaltei Curţi de Casaţie (Tribunalul Suprem) la 1885.  Fratele său Giorgiu [?] Creţescu, alt iluminist şi poet a cântat Lauda lui Marc-Aureliu, filozof stoic şi împărat roman. Deci, panduri, paşoptişti şi muzicantul George Stephănescu între înaintaşi. Ce putea fi mai firesc şi mai organic ca Arephy să se afle între moderniştii, printre revoluţionarii … şi din arta plastică română din epoca furtunoasă 1920 – 1967?

Opera lui Arephy oglindeşte cu fidelitate problematica şi sbuciumele ultimei jumătăţi de veac din pictura şcoalei române cristalizate la înaltă tensiune interioară.
O schiţă caracterologică, în cărbune şi cam groasă a lui Arephy, s-ar putea face pe următoarele coordonate:
1) Arephy face parte, ca şi Pallady, din tipul biologic al leptosomului (spre deosebire de Maxy, care este un atletic şi un clasic mereu regăsit în […] şi frustrări), adică este din născare un romantic, un sensitiv, un dezamăgit şi un dezarmat în faţa vieţii de relaţie socială;
2) Arephy este un dezrădăcinat social din clasa sa de baştină opulentă, dar nu din realităţile ţărăneşti şi folclorice din Ţara Loviştei a lui Litovoi, Seneslav şi Basarab I unde şi-a păstrat ohaba sa de lucru pe trei sezoane ale fiecărui an, din adolescenţă până azi;
3) Arephy a fost şi a rămas proletar artist, repetând cazul lui Theodor Pallady (latifundiar moldovean în agonia clasei). La Arephy s-a agravat fenomenul psihologic prin faptul că străbunicul pandur, bunicul căuzaş iluminist şi tatăl (muzicant şi Mecena) au risipit latifundia de odinioară de 52.000 hectare în scopuri nobile, iar fiului nu i-a mai rămas decât amintirea adolescentină, o casă rurală şi o grădină paradiziacă la întoarcerea în ţară de la studiile Genevei lui Hodler şi ale Parisului lui André Lhote;
4) Inaintaşii panduri, căuzaşi, jurişti şi muzicanţi, au fost adoraţi de Arephy. Nu s-a refugiat în psihoza cinismului, a satanismului şi a blasfemiei baudelairiene (cazul lui Matei I.Caragiale care-şi pictează în Craii de curte veche pe genitorul său sub formă de Gore Pîrgu, codoş de câini) şi nici în patetismul agoniac al lui Pallady.

Arephy a continuat linia iluminismului lui Tudor şi a paşoptismului optimist cu priviri atente asupra revoluţiei din pictură. Privirile au fost ascuţite asupra bestialităţii sau ale maleficului pe plaiurile naţionale în alt moment istoric. Arephy s-a purtat ca orice căuzaş, protestând împotriva cotropirii hitleriste, încercând să panseze răni cu riscuri grave personale.

Septagenarul Arephy poate privi senin şi olimpic peste o viaţă exemplară dedicată artei, cetăţii şi omului pretutindenesc, cu rădăcini adânci în Ţara Loviştei care au nutrit o paletă cu azur şi armonii. Opera sa concentrată se va dezvălui în toată vastitatea şi semnificaţia ei încetul cu încetul.  Prezentăm câteva selecţiuni din trei etape biografice.

Petre Pandrea[2]

Note olografe de Petre Pandrea
Arhiva Familiei Ilinca Stefănescu-Neagu
– document transcris de R. Amza[1] –


[1] Transcrierea acestui text olograf este făcută prin adaptarea sa la normele de ortografiere valabile în anul curent, 2015.  Toate sublinierile din text aparţin domnului Petre Pandrea şi sunt conforme textului olograf din arhiva familiei Ilinca Stefănescu-Neagu. In câteva situaţii au fost eliminate corecturile făcute de autor, păstrându-se varianta definitivă a textului corectat. Au fost, de asemenea, introduse corecturi făcute de autor, în sensul adăugirii unor cuvinte care au clarificat textul. Punctuaţia a fost respectată întocmai. Completările absolut necesare sau ilizibilitatea textului sunt marcate prin paranteze drepte şi cu caractere italice şi aparţin transcrierii. Pe alocuri limbajul este arhaic, însă a fost respectat întocmai.



[1] Transcrierea acestui text olograf este făcută prin adaptarea sa la normele de ortografiere valabile în anul curent, 2015.  Toate sublinierile din text aparţin domnului Petre Pandrea şi sunt conforme textului olograf din arhiva familiei Ilinca Stefănescu-Neagu.  In câteva situaţii au fost eliminate corecturile făcute de autor, păstrându-se varianta definitivă a textului corectat.  Au fost de asemenea introduse corecturi făcute de autor, în sensul adăugirii unor cuvinte care au clarificat textul.  Punctuaţia a fost respectată întocmai.  Completările absolut necesare sau ilizibilitatea textului este marcată prin paranteze drepte şi cu caractere italice şi aparţin transcrierii.  Pe alocuri limbajul este arhaic, însă a fost respectat întocmai.

[1] Pe prima pagină a textului există o notă cu următorul conţinut: “Textul trebuie văzut şi de […] I. Frunzetti” – semnătură indescifrabilă în monogramă, posibil Petre Pandrea şi data de „4.11.967”.