Luan Topciu

Luan Topciu

Născut în 1962 la Pogradec (Albania), Luan Topciu este un scriitor, traducător, diplomat , profesor și, în același timp, un critic literar strălucit. După ce a terminat Liceul de Arte Jordan Misja la Tirana pentru sculptură (1976-1980), el continuă studiile superioare la Facultatea de Litere cu profilul Limbă – Literatură Albaneză.
În 2001 obține titlul de Doctor la Facultatea de Litere a Universității București cu rezultatul Magna cum laudae pentru teza cu titlul „Sentimentul dorului în literatura cultă și populară română și albaneză”. Printre traducerile lui, publicate în mai multe țări, fac parte lucrări importante ale scriitorilor români și albanezi, precum: Cercetări asupra fondului traco-dac al limbii române, de Acad. Gr. Brâncuș; Prin Bucureștiul Albanez, studiu de istorie de Adrian Majuru; Dora D’Istria, un nume pe nedrept uitat, de Cristia Maksutovici; Psalm, poezii de Visar Zhiti; Poeme duble, poeme de Carolina Ilika; Culesul de purpură și Evanghelia după Ioan Metafora, poezii de Dumitru. M. Ion; Funeraliile nesfârșite, roman de Visar Zhiti; Rod, poezii de Cezar Ivănescu; Povestiri de la lacul albastru, nuvelă de Mitrush Kuteli etc …
El este autorul mai multor lucrări științifice, precum: Ghid de conversație român – albanez (însoțit de o gramatică a limbii albaneze), Dicționar albanez – român (45.000 de cuvinte), O antologie a poeziei albaneze, Ghid de conversație albanez – român etc …
Pentru contribuția sa în domeniul literaturii de-a lungul carierei a primit în 2010 Premiul Internaţional “Valahia” – secția traducere – Festivalul “Nopţile poetice de la Curtea de Argeş”. În 2011 a fost nominalizat la concursul “Pana de argint” pentru critică literară, organizat de Ministrul Culturii din Albania. În 2013 a primit premiul pentru cea mai bună traducere a poeziei lui Blaga, înmânat la Festivalul ”Lucian Blaga”, Sebeș.
Este Membru de onoare al Forului “Weltoffen” cu sediul la Viena. Între 2006 – 2016 a fost Diplomat la Ambasada Albaniei la Bucureşti (Secretar I, Ministru Consilier). În 2016 devine Consilier Cultural la Asociația Liga Albanezilor din România și din 2019 este Coordonator al Centrului Cultural Albanez.